..asadar am decis sa incepem aventurile noastre montane...
aceasta alaturi de urmatoarea aveau sa ne deschida ochii, ca sa zic asa, asupra a ceea ce inseamna drumetie adevarata.
Am invatat ca montaniarzii se saluta atunci cand se intalnesc pe traseu si isi fac urari de vreme buna ori se informeaza reciproc asupra traseului sau vremii.
Ne am simtit stanjeniti cand am observat ca eram cam singurii imbracati ca pentru oras, insa eram inarmati cu mult curaj, entuziasti si dornici de aventura.
Am ramas muti atunci cand un drumet ne-a depasit si in cateva secunde era la o distanta remarcabila fata de noi...bineinteles el avea tot ce ii trebuie (incaltari pentru munte, bete, haine pentru munte si... antrenament)...
Desigur, nu am estimat bine si am avut un bagaj cam mare, in sensul ca eram super imbracati, geci groase si echipament neadecvat.
La sfarsitul acestei drumetii am luat cateva decizii importante: trebuie sa ne informam mai bine atunci cand parcurgem un traseu, echipamentul este absolut necesar si cel mai important este faptul ca de acum stiam ca muntele este nu un hobby ci o parte din existenta noastra si ca trebuie sa invatam sa fim montaniarzi...si cred ca cel putin cu inima eram deja....
24 aprilie 2010,
ne trezim cu mult inainte ca soarele sa rasara, rucsacurile sunt pregatite inca de seara trecuta,
si ne indreptam spre Gara de Nord
La ora 10:20 ajungem in busteni si dam startul traseului nostru inca de la gara.
In drum spre intrarea in Parcul National Bucegi ne alimentam cu apa si ceva de rontatit...
prima parte a traseului se arata usoara, un drum de 4 km spre cabana Gura Diham ce strabate Valea Cerbului, foarte populat atat de turisti, montaniarzi cat si de masini ce merg fie la cabana Gura Diham ori la complexul turistic de acolo sau la campingul amplasat la aproximativ 2 km de la intrarea in parc.
de la intrarea in PN Bucegi anunturile referitoare la ursi sunt peste tot,
campingul fiind vizitat in fiecare noapte de ursi in cautare de hrana
De la Gura Diham urcam prin padure o portiune care a fost mai grea ca oricare alta parte a traseului...
dupa cateva minute ajungem la o rascruce
aici facem o scurta oprire cat sa bem putina apa si sa ne asezam rucsacurile mai bine continuam spre Cabana Diham in partea dreapta
drumul este prin padure si putin umed, multe frunze si ramuri cazute de parca ar fi toamna si nu primavara
apoi flori multe si la tot pasul
imagini cu padurea...
e aici eram si noi iar un alt drumet dupa cateva secunde deja nu mai putea fi zarit
si incepe si zapadaaaaa
punctul culminant: Saua Baiului
la aceasta rascruce facem un popas, mai mult de nevoie, deoarece indicatoarele plasate aici nu ne ajuta pe noi mai deloc....
la plecare nu stabilisem cu exactitate tura, asa ca aici a trebuit sa facem o scurta sedinta pt a decide continuarea traseului.
In timp ce savuram cate un sandwich cu snitel de pui facute de seara de catre Yoyo :-d , consultam harta printata pe o coala A4 alb negru luata de pe un site si descrierea traseelor cu plecare din acest punct....
Varianta aleasa a fost spre Cabana Diham (cealalta varianta era intoarcerea pe acelasi traseu)
am ales un traseu,...
gresit!
si cateva minute nu stim care este poteca cea buna;
gasim un marcaj si un drum plin de zapada ce ne deschide in dreapta peisaje superbe
acesta ne duce cu mari emotii la Cab. Diham
aici alte emotii,
alta sedinta,
cabana nu ne atrage, cort nu avem,
dar avem timp,
urmatoare decizie a fost sa urmam traseul spre Predeal (Sipote-Predeal).
Aici cautam conform umilei noastre harti punctul rosu ce ne va conduce la Predeal.
Si il cautam si pe acesta cateva minute.....ocolim cabana,
ne despartim,
ne certam putin, pardon!, comunicam...
si intr-un final folosindu-ne intuitia care ne-a ajutat si pana acum gasim poteca...
cand traseul se apropie de padure ne gasim un loc la marginea drumului si mancam in sfarsit....
de data aceasta mai relaxati, mai usurati pt ca nu mai aveam incertitudinea caii de intoarcere spre oras...
drumul prin padure este usor, dar putin alunecos si plin de frunze,
ne inarmam cu cate un ciomag si depasim astfel micile obstacole intalnite
creda ca in jurul orei 16 ajungem la DN 73A, Rasnov-Predeal
de aici picioarele resimt oboseala si suntem nevoiti sa ne oprim la unul din rauletele ce merg pe langa sosea sa ne spalam putin,
iar pe drum infulecam cate un mar...
mai facem o scurta oprire si la monumentul dedicat soldatilor cazuti in razboiul mondial,
in jur de ora 17 suntem la intrarea in predeal,
ne aruncam sacul cu gunoi intr-o pubela si ne indreptam spre gara,
la 19:20, cu 35 minute intarziere ne urcam in trenul spre Bucuresti
aici se incheie aventura noastra de o zi
Am considerat-o atunci o tura record personal, si a contribuit la formarea noastra ulterioara...
incepem sa constientizam ca muntele nu inseamna doar vizite turistice ori (nu este cazul nostru) gratar, manele, mici, gunoi...
si planuim deja in tren si a doua zi urmatoarea drumetie...
